SUPRAVEGHEREA STĂRII DE SĂNĂTATE A CÂINELUI

 

De starea de sănătate a câinelui răspunde PROPRIETARUL.
Acesta trebuie să ajute medicul veterinar astfel:
- urmăreşte dacă animalul a consumat raţia de hrană;
- observă starea generală a acestuia;
- are grijă ca toate acţiunile de profilaxie sanitar veterinară stabilite de medicul veterinar (vaccinări, deparazitări, vitaminizări) să fie executate la data recomandată;
- la nevoie acordă primul ajutor animalului în caz de accidente, concomitent cu anunţarea medicului veterinar.

Pentru a îndeplini cu succes toate cele prezentate mai sus este absolut necesară cunoaşterea de către proprietarul câinelui a unor simptome clinice caracteristice unui animal bolnav, o serie de noţiuni de prim ajutor ce se pot acorda animalelor bolnave, accidente, etc, precum şi simptomele clinice ale principalelor boli ale câinilor.

CÂINELE- Creştere, Dresaj, Îngrijire

 

CREŞTEREA, ÎNGRIJIREA ŞI HRĂNIREA CĂŢEILOR PROASPĂT ÎNŢĂRCAŢI

Despărţirea de mamă şi de ceilalţi fraţi, este un stres destul de mare pentru un căţeluş, peste care va trece uşor dacă în noul cămin va fi întâmpinat cu dragoste şi căldură. În primele 2-3 nopţi este posibil să plângă de singurătate, însă, în loc să-l luaţi în braţe şi să-l culcaţi cu dumneavoastră în pat, este mult mai bine să-l obosiţi seara şi să nu-l lăsaţi să doarmă decât târziu, să-l aşezaţi pe nişte cârpe impregnate cu mirosul mamei lui şi eventual în cuib să aibă un ceas deşteptător care să ticăie aşa cum bătea inima mamei lui.

În primele zile (chiar săptămâni), va urina şi defeca peste tot unde va fi lăsat să circule. Este bine să staţi cu ochii pe el şi în momentul în care îl vedeţi că se învârte în loc şi miroase după o urmă, să-l luaţi şi să-l puneţi să-şi facă nevoile pe un ziar, într-un loc care se poate curăţa uşor. Dacă procedaţi cu obstinaţie în felul acesta, după câteva zile va merge în acelaşi loc, pentru că el îşi va face nevoile acolo unde simte miros de urină sau fecale.

Unul din principalele lucruri pe care i le veţi face după ce îl luaţi, este să-i administraţi medicamente pentru deparazitare de viermi intestinali, chiar dacă crescătorul a afirmat că a deparazitat cuibul.

Obligatoriu, zilnic se vor administra vitamine şi săruri minerale.

Hrănirea căţeilor este un aspect de maximă importanţă pentru dezvoltarea lor corporală şi deci în exprimarea deplină a caracterelor genetice. Pe lângă dezvoltarea în lungime şi înălţime, a masei corporale, hrănirea adecvată are un rol esenţial la rasele cu părul lung.

Aspecte interesante ce ţin de creşterea părului la diverse rase de câini:

1. Cea mai mare cantitate de păr pe corp, o au rasele mici, cu părul lung ( Pekinez – 30 g păr/ kg G vie), iar cea mai mică cantitate rasele mari cu păr scurt (2g / kg G vie).

2. Creşterea părului variază în funcţie de sezon existând două perioade de creştere intensivă a părului: luna februarie şi toamna târziu.

3. Creşterea zilnică a părului variază între 0,2 şi 0,6 g / kg G vie / zi.

4. Firul de păr conţine absolut toţi aminoacizii esenţiali dintre care amintim: Arginina, Cistina, Ac. Glutamic, Serina, etc.

5. Culoarea părului este determinată de cantitatea de substanţe minerale aflate în compoziţia firului de păr, culoarea închisă fiind dată de prezenţa crescută a Calciului, Sodiului şi Magneziului.

Toate cele menţionate mai sus arată fără nici o urmă de îndoială că, alimentaţia echilibrată în vitamine, minerale şi proteine are o importanţă majoră şi în creşterea normală a părului la câini.

Alimentele ce intră la un moment dat în compoziţia raţiei unui căţel trebuie să fie adaptate stadiului în care se găseşte dentiţia lui. Căţeii se nasc de regulă fără dinţi. La câteva zile aceştia încep să iasă ajungând la forma finală la vârsta de 1 lună când dentiţia de lapte este completă. Forma caracteristică a incisivilor este cea de treflă, tocindu-se pe măsură ce animalul creşte în vârstă.

Între a 3-a şi a 8-a lună de viaţă dentiţia de lapte este înlocuită cu dentiţia definitivă.
O serie de cercetări au arătat că necesarul de calorii conţinute în hrana zilnică a câinelui variază în funcţie de greutatea câinelui şi de tipul de hrană, după cum urmează:

 

ALEGEREA RASEI ŞI A CĂŢEILOR

 

Pentru cine vrea să cumpere, să achiziţioneze un căţel, alegerea este o problemă dificilă din două puncte de vedere:

  • - felul câinelui (rasă, vârstă, statură, etc)
  • - care căţel din cuib

Alegerea rasei de câine trebuie să se facă în directă concordanţă cu spaţiul locuibil avut la dispoziţie, cu tipul de locuinţă (apartament, casă la curte), cu sau fară vecini şi altele.

Nu recomandăm ca într-o garsonieră sau apartament să creşteţi un  Dog German, Dog Argentinian, Labrador, Dalmatian, Ciobănesc German, Bloodhound, Visla Maghiara deoarece după 6 luni, un simplu acces de bucurie îl face să măture cu coada tot ce se află pe servante sau măsuţe.

 

De asemenea, din punctul de vedere al curăţeniei şi igienei este greu de crescut la bloc un căţel cu părul lung gen  Saint Bernard, Collie, Barzoi, Ciobănesc Românesc, Ciobănesc de Pirinei, Mastiff Tibetan, Ciobănesc de Berna pentru că aceştia năpârlesc uneori de 2 ori pe an, iar în rest pierd păr tot timpul, fără să mai vorbim de noroiul pe care îl aduc în blană, când vin de afară în perioadele ploioase.
Dacă aveţi probleme cu vecinii mai în vârstă sau bolnavi, nu vă luaţi un câine plin de energie şi vesel din rasa  Caniche, Schnauzer, West Highland terrier, Beagle, Bull terrier, Brac german, Cocker Spaniel pentru că acesta va lătra des, va alerga de colo-colo şi va deranja vecinii.

 

În cazul în care achiziţionaţi un pui, vârsta optimă este de 6 săptămâni şi aceasta pentru a fi siguri că vaccinările se vor face corect. De aceea nu achiziţionaţi un căţel de 10-12 săptămâni decât în condiţiile în care sunteţi siguri de veridicitatea vaccinărilor înscrise în carnetul său de sănătate.

 

În cadrul cuibului, alegeţi un pui care să corespundă standardului de rasă în ceea ce priveşte culoarea, care să nu fie mai mic decât ceilalţi sau să nu prezinte alte probleme de sănătate. Pentru aceasta este bine să verificaţi dacă are poftă de mâncare cerând crescătorului să-i dea de mâncare. Rareori un pui bolnav va avea poftă de mâncare. Un pui sănătos se va repezi la mâncare şi se va lupta cu ceilalţi pui să-şi facă loc la castronel. Dacă vreţi ca puiul să fie un exemplar curajos şi eventual mai agresiv, încercaţi să-l necăjiţi şi vedeţi dacă se întărâtă uşor şi latră, eventual atacă.

Puteţi folosi şi metoda cu primul pui care vă întâmpină la intrarea în casă, curte, aceasta însemnând că este un pui curios, activ, uşor pretabil la dresaj.

Alegerea sexului este o problemă dificilă, deoarece ambele sexe au avantaje şi dezavantaje.

Căţelele sunt mai inteligente, învaţă uşor, sunt mai iubitoare şi mai credincioase, în schimb sunt mai fricoase faţă de alţi câini, intră în călduri de două ori pe an, pot face lactaţii nervoase sau tumori mamare dacă nu sunt date la montă.

Masculii cresc mai mari, sunt mai puternici, mai agresivi, se bat cu alţi masculi şi fug de lângă stăpân când întâlnesc sau simt prin preajmă o căţea în călduri şi de aici o serie întreagă de neplăceri. În afară de aceasta, masculii unor rase sunt predispuşi la formarea nisipului urinar, cu blocarea tractului urinar.

 

 

Recomandările noastre pentru:

  • - rasa Fox Terrier sârmos – familii active cu copii, vânătoare, companie, agrement.
  • - rasa Ciobănesc Caucazian – protecţie-pază-apărare, molos.

 

ÎNTĂRCAREA ŞI ALIMENTAŢIA CĂŢEILOR SUGARI

 

După 3-4 săptămâni de la alăptare căţeaua este plictisită şi rareori îi mai lasă pe pui să sugă mai mult de 2-3 ori pe zi. Puii sugari pot avea sau nu suficient lapte de la mamă, funcţie de numărul de căţei pe care crescătorul îi păstrează. Trebuie ştiut faptul că puii nu pot consuma altceva decât lapte până la 2-3 zile de la momentul în care aceştia fac ochi.

În legătură cu acest aspect subliniem faptul că la căţel ochii se deschid după 12-15 zile de viaţă, iar canalul auditiv extern cu 2 zile mai târziu. Chiar dacă aceştia „orbi” fiind, se târăsc spre castronul mamei lor ghidaţi de mirosul mâncării, nu sunt în stare să consume acest tip de mâncare. La 17-18 zile de viaţă, ei pot merge pe propriile picioare şi sunt în stare să înveţe să lingă la castronul lor sau al mamei lor, drept pentru care trebuie încurajaţi în această „temerară” acţiune.

În această perioadă, este absolut necesar ca mâncarea lor suplimentară faţă de laptele matern, să se asemene cu acesta cât mai mult posibil. Astfel, se ştie că laptele de căţea este de 2 ori mai bogat în proteine decât laptele de vacă. De aceea este absolut necesar ca laptele suplimentar administrat puilor să fie cât mai apropiat, în conţinut, de laptele matern.

Pentru căţei recomandăm un amestec format din: 250 ml apă + 6 linguriţe de lapte praf + un gălbenuş de ou + o linguriţă de zahăr şi bineînţeles, în funcţie de numărul de pui, se prepară atâta lapte cât este necesar la o masă.

În condiţiile în care la această cantitate se adaugă un căpacel de vitamina AD3E, considerăm că această hrană este ideală pentru această vârstă. La vârsta de 20-23 de zile, pe lângă mesele de lapte, se pot adăuga şi mese de supă de carne, zarzavaturi şi orez care în 3-4 zile vor fi apreciate foarte mult de căţei. Astfel, la vârsta de 33-35 de zile, căţeluşii vor mânca în mod curent 3-4 mese în 24 de ore mâncare pregătită de crescători, în condiţiile în care căţeaua îi mai lasă să sugă de 2-3 ori în aceeaşi perioadă de timp. La această vârstă, deja puii vor consuma cu mare poftă bucăţele de carne fiartă, tocată mărunt. În felul acesta, chiar dacă la început (15-16 zile) căţeaua îi mârâie uneori fioros pentru repetatele „atacuri” la castronul ei cu mâncare, căţeii se obişnuiesc treptat cu sursa suplimentară de hrană şi deci la vârsta de aproximativ 5 săptămâni înţărcarea vine practic de la sine.

Apar însă şi situaţii în care, din diverse motive, căţeii nu pot fi alăptaţi de mamă. În aceste condiţii, este necesar ca ei să fie hrăniţi cu biberonul, cu o cantitate de lapte ce creşte progresiv, în funcţie de greutatea corporală a acestora.

Căţeii orfani necesită o îngrijire deosebită mai ales în primele 2 săptămâni de viaţă. Extrem de important este ca temperatura mediului ambiant să fie de 29-32 grade Celsius în prima săptămână de viaţă, ce poate fi redusă ulterior la 26 grade Celsius în a doua săptămână, iar după 4 săptămâni la 23 de grade Celsius.

Pentru compensarea laptelui matern se va folosi următoarea reţetă:

O problemă importantă este şi aceea că pentru a li se activa puilor refluxul de urinare şi defecare (cum face căţeaua prin lins), este necesar să li se maseze uşor abdomenul şi să fie şterşi sub codiţe cu vată udă, lucru ce trebuie repetat de câteva ori în cursul zilei.

După vârsta de 1 an, hrănirea câinilor se face în mod obişnuit o dată sau de două ori pe zi.

Atenţie la cantitatea de hrană şi la variabilitatea individuală spre a nu se ajunge la situaţia în care, deşi îi hrănim conform standardelor canine, obţinem un câine obez sau, dimpotrivă, slab şi cu articulaţiile şi razele osoase strâmbe !

În această situaţie apelaţi de urgenţă medicul veterinar, chiar de la apariţia primelor semne.

 

ÎNGRIJIREA CĂŢEILOR

În condiţiile unei alimentaţii corecte nu apar probleme medicale sau de creştere. Există însă posibilitatea ca, în cazul în care femela ne este deparazitată la începutul sarcinii, unii viermi ascarizi să traverseze placenta şi să patrundă în tubul digestiv al căţeilor.
Astfel, la 3 săptămâni, căţeii pot fi intens parazitaţi cu ascarizi, lucru care se observă prin examinarea abdomenului, care este extrem de voluminos în comparaţie cu restul corpului (burtă de batracian), mai ales după ce mănâncă. Apare des senzaţia de vomă, însoţită de dureri abdominale (colici), eventual diaree. În aceste condiţii toţi puii trebuie deparazitaţi. În canise, datorită posibilităţii crescute de infestare cu nematode (larvele de nematode în migraţie pot să ajungă şi în glanda mamară şi de aici în laptele căţeilor), începând cu vârsta de 14 zile se recomandă tratarea căţeilor de 4-5 ori la un interval de 2 săptămâni.
În situaţiile în care căţeaua a fost deparazitată înainte de fătare, pentru pregătirea vaccinării la căţei se recomandă 2 tratamente la un interval de 28 de zile. În urma începerii hrănirii suplimentare, după 14-20 de zile, căţeii pot face uneori deranjamente stomacale pasagere, ca urmare a unor schimbări bruşte de alimentaţie. În această situaţie contactaţi medicul veterinar. Un aspect important este cel al imunizării căţeilor, unde sunt două situaţii distincte, ţinând de starea imunologică a căţelei, respectiv vaccinarea sau lipsa vaccinării acesteia. Din studiile efectuate până în prezent, reiese cu claritate faptul că sistemul imunitar posedă o ”memorie” imunitară limitată în privinţa principalelor boli canine, ca de exemplu: (jigodia-D) boala lui Carre, parvoviroza, leptospiroza, rabie, hepatita Rubbarth, etc.
De aceea este absolut necesară vaccinarea anuală a câinilor contra acestor boli. După cum se ştie, colostrul (secreţie mamară prezentă doar în primele 2-3 zile de la lactaţie), conţine o întreagă gamă de imunoglobuline (anticorpi), specifice fiecărei boli în parte. Pe această cale, căţelul primeşte prin supt o anumită cantitate de anticorpi, care îi asigură o imunitate pasivă, cu anticorpi „împrumutaţi” de la mamă. Aceşti anticorpi pot traversa mucoasa intestinală a căţeilor doar în primele 24-48 de ore de viaţă, ulterior anticorpii fiind digeraţi ca orice alte proteine ajunse în tubul digestiv, motiv pentru care este esenţială hrănirea puilor cu lapte matern în prima zi de viaţă.
Cantitatea de anticorpi din colostru este evident mai mare dacă memoria imunitară este „atenţionată” printr-o vaccinare, drept pentru care se recomandă vaccinarea femelei înainte de montă, dacă de la ultima vaccinare au trecut mai mult de 6 luni. Imunitatea dobândită pasiv de către căţei, durează maxim 6-7 săptămâni, drept pentru care, înainte de expirarea acestei perioade, este necesară vaccinarea acestora, în scopul dobândirii unei imunităţi active, respectiv organele anticorpoformatoare să înceapă să secrete anticorpi. Din păcate, sunt rare cazurile în care organele anticorpoformatoare sunt suficient de dezvoltate pentru a răspunde la stimulul vaccinării, înainte de 6-7 săptămâni. De aceea, recomandăm să nu se facă prima vaccinare înainte de vârsta de 6 săptămâni. Între momentul vaccinării şi momentul apariţiei în sânge a unui număr (titru), suficient de mare de anticorpi, trece o perioadă de 14-20 de zile. În afară de aceasta, trebuie subliniat faptul că prima vaccinare cu un vaccin oarecare, conferă o imunitate slabă, de numai 70-80%.
Cele mai de sus fac absolut necesare 2 lucruri:

1. La vârsta de 6-8 săptămâni, trebuie avută maximum de grijă, spre a nu lăsa căţeii în contact cu alţi câini, deoarece în această perioadă, practic, puii nu au nici o protecţie imunologică, anticorpii maternali dispărând, iar anticorpii secretaţi în urma vaccinării fiind încă insuficienţi ca număr până la 8 săptămâni (doar 70-80% din necesar).

2. La 8-9 săptămâni (deci la minimum 2 săptămâni de la prima vaccinare), se face a doua vaccinare, de preferinţă cu un vaccin polivalent care să conţină D, H, P, Lc, Li, (Vaccidog DHLP, Candur SHLP). Din cele 5 valenţe doar (P) se repetă, deci restul de valenţe trebuiesc repetate după 14-20 de zile, prin aşa numitul rapel de vaccinare, la 11-12 săptămâni. Recomandăm ca nici un căţel să nu fie scos din casă mai devreme de 4-5 zile după a doua vaccinare cu vaccin polivalent.

Pentru definitivarea schemei de imunizare, este obligatorie, conform legislaţiei în vigoare şi o vaccinare antirabică (R) după vârsta de 3 luni, la care însă nu se mai face rapel la două săptămâni. În continuare se va repeta vaccinarea anual. În această privinţă, o serie de autori recomandă vaccinarea anuală până la 6 ani, cu vaccinuri polivalente (ce includ şi vaccinul antirabic), însă noi recomandăm vaccinarea până la vârste înaintate, cunoscând multe cazuri de câini îmbolnăviţi de jigodie la 12-13 ani, deşi au fost vaccinaţi până la 6-8 ani.

SCHEME DE VACCINARE