FĂTAREA

Crescătorii fără experienţă intră adesea în panică în momentele premergătoare fătării, când văd că femela pierde lichid. Într-adevăr, acesta este primul semn clar al faptului că fătarea este iminentă. Înainte de aceasta însă, căţeaua devine neliniştită, îşi caută culcuş, respiră sacadat, se plimbă dintr-un loc în altul, schiaună, cerând parcă ajutor, iar din mamele se poate mulge lapte. Trebuie observat cu atenţie momentul în care încep contracţiile abdominale.
Este bine de ştiut faptul că în lipsa acestor contracţii momentul fătării este încă departe iar fătarea nu este posibilă. Între momentul pierderii apei şi cel al începerii contracţiilor, este posibil să treacă uneori chiar şi câteva ore. După maxim 1-2 ore este bine să se apeleze la un medic veterinar specialist, pentru a vedea dacă este cazul să se administreze substanţe ce provoacă apariţia contracţiilor uterine (ocitocice). Căţeii, după pierderile de lichid de la începutul fătării nu rămân neprotejaţi, fiind în continuare legaţi prin intermediul cordonului ombilical de placentă.
Astfel, se poate întâmpla ca între expulzarea puilor să treacă, de la 5-6 minute pâna la 6-7 ore, fără ca puii ce apar după acest interval de timp să aibă probleme ulterior. Există însă unele exemplare la care expulzarea puilor poate dura chiar 18-20 ore. Cu câteva clipe înainte de expulzarea fiecărui pui, căţeaua are o puternică contracţie abdominală, ca o undă, după care puiul se angajează în conductul vaginal şi se poate observa între labiile vulvare. Acesta este momentul în care căţeaua poate fi ajutată, uşurând ieşirea capului puiului de căţel (ce este acoperit de o membrană placentară ce conţine lichid şi care se poate sparge în acele momente), prin apucarea de gât cu două degete şi tragerea uşoară înapoi şi în jos spre picioarele căţelei. În momentul expulzării totale, este posibil ca puiul să fie legat încă prin cordonul ombilical de placenta rămasă în uter. Cu o forfecuţă aflată la îndemână se taie cordonul ombilical la 3-4 cm de abdomenul puiului. Acelaşi lucru însă, îl poate face şi căţeaua care, retează singură cu dinţii cordonul ombilical. Dacă puiul este învelit în placentă, se rupe placenta, se taie cordonul ombilical şi se şterge bine puiul pe cap şi nări, pentru a putea respira. Dacă nu respiră, se masează energic la ceafă, ţinându-l cu capul în jos, şi i se strânge uşor între palme cutia toracică pentru a-l determina să respire.
Căţeaua, între timp mănâncă placenta, se toaletează şi începe să lingă puiul, masându-l în felul acesta pe abdomen şi sub codiţă, lucru ce-i stimulează reflexul de urinare şi defecare. În scurt timp este posibil ca o nouă contracţie să determine expulzarea altui pui, la care se repetă cele menţionate mai sus. Există însă şi posibilitatea ca următorul pui să apară după câteva zeci de minute şi chiar ore, timp în care căţeaua stă liniştită, se toaletează, linge puiul, se odihneşte şi atentie- nu are contracţii vizibile cu ochiul liber.
La căţelele la care încă se mai simt la palpare pui, crescătorii trebuie să fie îngrijoraţi doar dacă trec mai mult de 6-7 ore şi nu mai apar contracţii, caz în care trebuie anunţat medicul veterinar. În acest timp, puii fătaţi încearcă să sugă, căutând să prindă mamelonul până când reuşesc acest lucru. Pot fi ajutaţi punându-li-se mameloanele în gură, dar deseori acestea le scapă şi acest lucru trebuie repetat. Căţelele, fată frecvent 5-7 pui, rareori ajungând la 11-13 pui. Ca să ştim când s-a terminat fătarea (mai ales dacă sunt intervale mari între expulzări), este bine să apelăm la medicul veterinar care prin palpare poate să diagnosticheze terminarea fătării.
După fătare, căţeaua se ocupă de pui şi deseori refuză să plece de lângă ei (chiar şi afară, pentru necesităţi fiziologice) sau până la castronul cu apă sau mâncare. Cu blândeţe, căţeaua se scoate din cuib după care se obişnuieşte şi totul reintră în normal. Este recomandabil, ca la femelele care fată pentru prima dată (primipare), să nu se păstreze mai mult de 6-7 pui deoarece producţia de lapte nu este suficient de mare la primipare, drept pentru care puii nu vor beneficia de o cantitate suficientă de lapte, ceea ce va duce la o serie de complicaţii ulterioare, cum ar fi: subnutriţie, rahitism, talie mică, defecte de aplomb, iar mama va fi pur şi simplu secătuită, putând avea hipocalcemie, afecţiuni hepatice, etc.
De asemenea, puii subponderali, cu defecte de culoare la trufă, pe cap, etc., se recomandă a fi eliminaţi, deoarece nu se vor încadra în standardul de rasă şi nu vor pute fi înscrişi în Cartea de Origine Română. Există şi situaţii în care căţeaua îndepărtează cu obstinaţie câte un pui de la supt. Acesta nu va rezista, indiferent de ce vom întreprinde noi, drept pentru care va fi sacrificat. Căţeii, în primele două săptămâni, au un ritm de creştere extraordinar de rapid, singurul lor aliment fiind laptele matern. În prima şi a doua zi după fătare, este posibil ca femela să aibă scaune diareice datorită placentelor pe care le mănâncă la fătare.
O altă cauză a diareei, poate fi şi secreţia de ocitocină necesară lactaţiei şi involuţiei uterine post-partum, care are ca efect secundar şi accelerarea tranzitului intestinal. În această din urmă situaţie consultă medicul veterinar. De asemenea, este bine de ştiut faptul că circa 10 zile după fătare, căţeaua are o serie de scurgeri normale, sanguinolente, care se numesc loşii. Ele au deci culoare roşie, translucidă şi nu au un miros deosebit.
Dacă remarcaţi nişte loşii cu un aspect mucos sau mocopurulent, culoare gris-verzuie sau gălbuie, cu miros respingător, înseamnă că femela a contractat o infecţie urinară la fătare şi trebuie apelat de urgenţă medicul veterinar.

ÎNTREŢINEREA CĂŢELELOR GESTANTE

Gestaţia la căţea durează în mod normal între 57 şi 63 de zile, la unele rase ajungând chiar la 67-68 de zile.

Din punct de vedere al modului în care trebuie hrănită căţeaua gestantă în timpul sarcinii, avem două faze:o primă perioadă care durează 6 săptămâni şi perioada finală prenatală.

În prima perioadă, în organismul femelei se produc o serie de modificări subtile de ordin hormonal, care determină un comportament mai liniştit al acesteia, o uşoară tendinţă la îngrăşare şi o poftă de mâncare foarte uşor crescută. În această perioadă, fetuşii cresc destul de puţin şi ca atare necesarul de hrană suplimentară pentru creşterea puilor este foarte mic.

Toate aceste aspecte ne fac să afirmam că practic, în această perioadă nu trebuie suplimentată cantitatea de hrană, ci doar calitativ modificată, în sensul măririi cu10-15%a cantităţii de proteină. În afară de acestea, este absolut obligatorie administrarea de vitamine, atât de tipul celorhidrosolubile(B1, B2, B6, B12, C) cât şi din celeliposolubile(A, D3, E).

Perioada a II-a de gestaţie debutează cu creşterea bruscă a poftei de mâncare a femelei pe fondul creşterii vizibile a gabaritului acesteia. La palparea abdomenului se pot simţi puii ca nişte blocuri de gheaţă în apă. Femela se ”rotunjeşte” pe zi ce trece, are o mare poftă de mâncare, drept pentru care trebuie mărit numărul de mese pe zi.Începând cu ziua a 40-a de gestaţie, raţia alimentară trebuie mărită săptămânal cu 10%, preferându-se administrarea hranei în două sau mai multe reprize. Dacă raţia este echilibrată din punct de vedere al conţinutului proteo-vitamino-mineral, este inutil să-i modificăm compoziţia, doar cantitatea consumată fiind mărită progresivfuncţie de consumul căţelei. Nu trebuie să ajungem la o supraalimentare a căţelei, acest lucru conducând la creşterea prea mare a fetuşilor şi la ofătare dificilă.

Trebuie verificată prezenţa în hrană amagneziului, absenţa acestuia putând provocaeclampsie(crampe, convulsii, spasme violente) la fătare.

În ziua premergătoare fătării, este necesar să se administreze hrană lichidă, iar în ziua fătării, căţeaua va bea doar apă şi nu va mai mânca nimic, deoarece la fătare va înghiţi placentele căţeilor.După fătare în primele 2 zile căţeaua va primi o hrană uşor digestibilă (supă de carne, carne fiartă sau tocată, lapte), ce se va administra în porţii mici şi dese (3-5 ori pe zi).

Din punct de vedere medical, chiar la începutul perioadei de gestaţie, este absolut obligatorie deparazitarea căţelei de viermi paraziţi intestinali.În acest sens recomandăm folosirea unor produse care să fie active atât în infestaţiile cu tenie cât şi în cele cu nematode.Unii practicieni folosesc produsul IVOMEC, lucru pe care nu îl recomandăm la femelele gestante, datorită posibilităţii acestuia de a provoca avort, efectul antiparazitar al acestuia la canide nefiind garantat de către firma producătoare.

La începutul perioadei de gestaţie, femela trebuie deparazitată şi de ectoparaziţi, prin îmbăiere cu substanţe ectoparaziticide.

În ultima perioadă de gestaţie căţeaua are nevoie de mai multe ieşiri din casa (dacă este ţinută în apartament), deoarece mâncând şi bând mai multe lichide, are o purgaţie şi o diureză pe măsură.Nu neglijaţi plimbările, chiar dacă animalul nu prea are chef. În timpul acestora, fiţi atenţi să nu sară şi să se lovească, să nu se încaiere cu alţi câini, pentru că la unele exemplare acestea sunt motive de avort.

Cu două săptămâni înainte de fătare, lanţul mamelonar este deja evodent, iar din unele mamele, la mulgere, apare un lichid translucid.

În preziua fătării, lichidul ia de cele mai multe ori aspect lăptos. Apariţia laptelui nu este însă un indiciu sigur de iminenţă a fătării, uneori acesta apărând cu 2-3 zile înainte de fătare.

Când se apropie momentul fătării, căţeaua îşi caută deja un loc de fătare şi e foarte probabil că îl va găsi într-un loc nepotrivit (pe canapea, sub masa, etc). Practic, nu are nici o importanţă acest lucru, pentru că în momentul fătării, căţeaua va fi dusă într-un loc din casă sau din curte, unde să nu deranjeze, să fie liniştită, să existe suficientă lumină şi spaţiu, să se poată igieniza uşor locul.

HRĂNIREA CÂINILOR BOLNAVI

Una dintre cele mai frecvente probleme ale nutriţiei animalelor bolnave este faptul că acestea sunt inapetente (fără poftă de mâncare). În cazul dietelor preparate acasă, diete cu un conţinut proteic şi de sare scăzut, problema inapetenţei este exacerbată şi de faptul că aceste diete nu sunt palatabile nici măcar pentru câinii sănătoşi.
În general necesităţile nutritive ale câinilor bolnavi sunt mai crescute decât cele ale câinilor sănătoşi; bineînţeles există anumite situaţii care fac excepţie de la această regulă. Necesităţile sunt crescute datorită stresului ce se asociază bolilor şi în anumite situaţii datorită febrei ce determină o creştere a ratei metabolice. De exemplu, rata metabolismului creşte cu aproximativ 10% pentru fiecare creştere de temperatură cu 1 grad C (Leibetseder).

Există o serie de principii de bază care pot fi aplicate pentru a încuraja câinele să mănânce şi deci să-şi acopere necesităţile nutritive crescute.

1. O atenţie deosebită trebuie să se acorde compoziţiei dietei, care trebuie să fie completă şi echilibrată. Când apetitul este foarte diminuat se pot face suplimentări de vitamine şi substanţe minerale, evident dacă nu există contraindicaţii.

2. Dieta trebuie să aibă un înalt grad de digestibilitate.

3. Dieta trebuie să aibă o densitate nutritivă crescută, astfel încât cantitatea de hrană pe care trebuie să o consume câinele pentru a-şi acoperi necesităţile să fie cât mai mică.

4. Administrarea hranei trebuie să pornească de la principiul ”puţin şi des”, astfel încât să se asigure 3-4 mese pe zi.

5. Este necesar să se încălzească hrana până la 38-39 grade C, dar să nu se depăşească această temperatură. Temperatura are un efect marcat asupra hranei, accentuându-i anumite caracteristici, iar aceasta poate fi de mare ajutor pentru a tenta câinele să mănânce.

6. Dacă nu există contraindicatii includeţi în dietă grăsimi animale. În afara faptului că sunt o bogată sursă de energie, ele duc la creşterea palatabilităţii.

7. Folosiţi de preferinţă hrană cu un bogat conţinut de apă deoarece este mult mai palatabilă decât hrana uscată.

8. Dacă hrana nu este consumată în decurs de 10-15 minute ea trebuie îndepărtată. Dacă mai târziu oferiţi câinelui hrană proaspătă şansele ca el să o accepte mai bine sunt mult mai mari.

Există şi cazuri în care aceste măsuri se dovedesc a fi ineficiente, atunci se recurge la administrarea hranei cu seringa sau cu biberonul.

HRĂNIREA CĂŢELELOR GESTANTE

Pentru a putea stabili un program adecvat de hrănire a căţelelor gestante trebuie mai întâi cunoscute care sunt cererile suplimentare, nutritive şi fizice, ce apar în timpul gestaţiei.
O căţea sănătoasă nu prezintă în prima parte a sarcinii o creştere considerabilă a noului ţesut. Fătul creşte în mărime şi greutate mai ales în ultimele 3 săptămâni de gestaţie şi, deşi există şi o dezvoltare considerabilă a ţesutului mamar şi uterin, totuşi necesarul energetic şi nutritiv nu depăşeşte cu foarte mult necesităţile de întreţinere.
Dacă o căţea se află în condiţii optime în perioada împerecherii, atunci ea nu va avea nevoie de o hrană specială sau de suplimentări nutritive şi energetice nici pe parcursul primei perioade de gestaţie. Tot ceea ce este necesar este ca în a doua perioadă a gestaţiei să se crească gradat cantitatea de hrană. Dacă, începând din a şasea săptămână se creşte aportul alimentar total cu 10% în fiecare săptămână până la naştere, deci, cantitatea administrată la naştere este cu 50% mai mare decât cea din perioada de împerechere, atunci obţinem un regim alimentar adecvat.
Dacă, căţeaua gestantă va da naştere la un număr mare de pui atunci abdomenul ei poate să atingă dimensiuni atât de mari şi să-şi reducă activitatea atât de mult, încât se va înregistra o scădere de apetit mai ales în ultimele 7-10 zile de gestaţie. De aceea se recomandă administrarea mai multor mese mici pe zi şi introducerea sau creşterea cantităţii de hrană concentrată care va fi utilizată oricum în perioada de alăptare. Scopul este de a avea o căţea cu apetitul păstrat dar care să nu fie prea grasă.

Citeşte mai departe:

NECESITĂŢI NUTRITIVE

Hrana poate fi definită ca, orice substanţă care serveşte la nutriţia fiinţei vi. Într-o definiţie mai completă hrana este orice produs lichid sau solid care odată cu ingerarea lui aprovizionează organismul cu unul sau mai multe din următoarele elemente:

  • - materiale energetice pe care organismul le utilizează pentru a produce mişcare, căldură sau alte forme de energie;
  • - materiele pentru creştere, reparaţie şi reproducţie;
  • - substanţe necesare iniţierii şi controlului proceselor implicate în primele două categorii.

Componentele din hrană care îndeplinesc aceste funcţii se numesc principii nutritive iar hrana sau combinaţiile de hrană pe care animalul le consumă poartă numele de dietă. Cele mai importante principii nutritive prezente în hrană sunt:

Glucidele- sunt responsabile pentru balanţa energetică a organismului şi totodată pot fi transformate în lipide. Acest grup include glucide simple (precum glucoza) sau complexe (precum celuloza formată din lanţuri de glucide simple).

Lipidele- ele asigură energia în cea mai concentrată formă; cantitatea de energie eliberată este de două ori mai mare decât cea eliberată de aceeaşi cantitate de glucide sau proteine. Lipidele au un rol esenţial în absorbţia vitaminelor liposolubile şi ele asigură aportul de acizi graşi esenţiali (AGE). Aceştia sunt, după cum o sugerează şi numele lor, esenţiali pentru anumite funcţii importante ale organismului şi sunt la fel de importanţi ca şi anumite vitamine sau minerale.

Citeşte mai departe: