FĂTAREA

Crescătorii fără experienţă intră adesea în panică în momentele premergătoare fătării, când văd că femela pierde lichid. Într-adevăr, acesta este primul semn clar al faptului că fătarea este iminentă. Înainte de aceasta însă, căţeaua devine neliniştită, îşi caută culcuş, respiră sacadat, se plimbă dintr-un loc în altul, schiaună, cerând parcă ajutor, iar din mamele se poate mulge lapte. Trebuie observat cu atenţie momentul în care încep contracţiile abdominale.
Este bine de ştiut faptul că în lipsa acestor contracţii momentul fătării este încă departe iar fătarea nu este posibilă. Între momentul pierderii apei şi cel al începerii contracţiilor, este posibil să treacă uneori chiar şi câteva ore. După maxim 1-2 ore este bine să se apeleze la un medic veterinar specialist, pentru a vedea dacă este cazul să se administreze substanţe ce provoacă apariţia contracţiilor uterine (ocitocice). Căţeii, după pierderile de lichid de la începutul fătării nu rămân neprotejaţi, fiind în continuare legaţi prin intermediul cordonului ombilical de placentă.
Astfel, se poate întâmpla ca între expulzarea puilor să treacă, de la 5-6 minute pâna la 6-7 ore, fără ca puii ce apar după acest interval de timp să aibă probleme ulterior. Există însă unele exemplare la care expulzarea puilor poate dura chiar 18-20 ore. Cu câteva clipe înainte de expulzarea fiecărui pui, căţeaua are o puternică contracţie abdominală, ca o undă, după care puiul se angajează în conductul vaginal şi se poate observa între labiile vulvare. Acesta este momentul în care căţeaua poate fi ajutată, uşurând ieşirea capului puiului de căţel (ce este acoperit de o membrană placentară ce conţine lichid şi care se poate sparge în acele momente), prin apucarea de gât cu două degete şi tragerea uşoară înapoi şi în jos spre picioarele căţelei. În momentul expulzării totale, este posibil ca puiul să fie legat încă prin cordonul ombilical de placenta rămasă în uter. Cu o forfecuţă aflată la îndemână se taie cordonul ombilical la 3-4 cm de abdomenul puiului. Acelaşi lucru însă, îl poate face şi căţeaua care, retează singură cu dinţii cordonul ombilical. Dacă puiul este învelit în placentă, se rupe placenta, se taie cordonul ombilical şi se şterge bine puiul pe cap şi nări, pentru a putea respira. Dacă nu respiră, se masează energic la ceafă, ţinându-l cu capul în jos, şi i se strânge uşor între palme cutia toracică pentru a-l determina să respire.
Căţeaua, între timp mănâncă placenta, se toaletează şi începe să lingă puiul, masându-l în felul acesta pe abdomen şi sub codiţă, lucru ce-i stimulează reflexul de urinare şi defecare. În scurt timp este posibil ca o nouă contracţie să determine expulzarea altui pui, la care se repetă cele menţionate mai sus. Există însă şi posibilitatea ca următorul pui să apară după câteva zeci de minute şi chiar ore, timp în care căţeaua stă liniştită, se toaletează, linge puiul, se odihneşte şi atentie- nu are contracţii vizibile cu ochiul liber.
La căţelele la care încă se mai simt la palpare pui, crescătorii trebuie să fie îngrijoraţi doar dacă trec mai mult de 6-7 ore şi nu mai apar contracţii, caz în care trebuie anunţat medicul veterinar. În acest timp, puii fătaţi încearcă să sugă, căutând să prindă mamelonul până când reuşesc acest lucru. Pot fi ajutaţi punându-li-se mameloanele în gură, dar deseori acestea le scapă şi acest lucru trebuie repetat. Căţelele, fată frecvent 5-7 pui, rareori ajungând la 11-13 pui. Ca să ştim când s-a terminat fătarea (mai ales dacă sunt intervale mari între expulzări), este bine să apelăm la medicul veterinar care prin palpare poate să diagnosticheze terminarea fătării.
După fătare, căţeaua se ocupă de pui şi deseori refuză să plece de lângă ei (chiar şi afară, pentru necesităţi fiziologice) sau până la castronul cu apă sau mâncare. Cu blândeţe, căţeaua se scoate din cuib după care se obişnuieşte şi totul reintră în normal. Este recomandabil, ca la femelele care fată pentru prima dată (primipare), să nu se păstreze mai mult de 6-7 pui deoarece producţia de lapte nu este suficient de mare la primipare, drept pentru care puii nu vor beneficia de o cantitate suficientă de lapte, ceea ce va duce la o serie de complicaţii ulterioare, cum ar fi: subnutriţie, rahitism, talie mică, defecte de aplomb, iar mama va fi pur şi simplu secătuită, putând avea hipocalcemie, afecţiuni hepatice, etc.
De asemenea, puii subponderali, cu defecte de culoare la trufă, pe cap, etc., se recomandă a fi eliminaţi, deoarece nu se vor încadra în standardul de rasă şi nu vor pute fi înscrişi în Cartea de Origine Română. Există şi situaţii în care căţeaua îndepărtează cu obstinaţie câte un pui de la supt. Acesta nu va rezista, indiferent de ce vom întreprinde noi, drept pentru care va fi sacrificat. Căţeii, în primele două săptămâni, au un ritm de creştere extraordinar de rapid, singurul lor aliment fiind laptele matern. În prima şi a doua zi după fătare, este posibil ca femela să aibă scaune diareice datorită placentelor pe care le mănâncă la fătare.
O altă cauză a diareei, poate fi şi secreţia de ocitocină necesară lactaţiei şi involuţiei uterine post-partum, care are ca efect secundar şi accelerarea tranzitului intestinal. În această din urmă situaţie consultă medicul veterinar. De asemenea, este bine de ştiut faptul că circa 10 zile după fătare, căţeaua are o serie de scurgeri normale, sanguinolente, care se numesc loşii. Ele au deci culoare roşie, translucidă şi nu au un miros deosebit.
Dacă remarcaţi nişte loşii cu un aspect mucos sau mocopurulent, culoare gris-verzuie sau gălbuie, cu miros respingător, înseamnă că femela a contractat o infecţie urinară la fătare şi trebuie apelat de urgenţă medicul veterinar.